agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-08-28 | | Astăzi vi-l aduc în fața voastră pe cel care în decursul celor 2 ani de acticvitate pe poezie.ro a reușit ca nimeni altul să transforme Negrul în Alb. Intrarea este liberă, vă aștept să-l cunoașteți pe cel care pare a fi mai tare ca piatra... mai iute ca săgeata, reușește să ducă pe umerii lui conținutul a AVN poeme și într-un singur cap mii și mii de metafore... Portretul celui pe care vreau sa vi-l prezint e deja conturat, mai lipsește pe ici pe colo câte o linie, eu voi încerca doar sa-i găsesc o ramă potrivită ( îmi șoptesc unii că azi nu se mai folosesc ramele pentru a nu închide universul celui reprezentat). Voi porni la drum luându-mi în desagă comentariile făcute la poemele lui Vladimir, iar acolo unde nu sunt îmi voi permite să completez eu linia lipsă. Încerc o nouă formă, nu așa cum îl văd eu, ci așa cum l-ați văzut voi. Vom începe chiar cu primul text, autorul prin simplitatea imaginii este capabil de o mare bogăție expresivă: Am căutat printre crengi / un ochi de cer / albastru / dar mi-am văzut chipul / cu unghiile adânc înfipte / în aripi(Cunoaștere). Ne surprinde logica reprezentărilor simple, e parcă o bulversare a metaforei: As vrea luna de pe cer / Imi sopti usor copila / Cum sa-i spun ca-n noapte pier / Stelele stralucitoare, una cate una? // As dori si un cal de foc / Si in coama-i sa strabat pamantul / Hai, viseaza...gandu-i la soroc / In curand vei lepada vesmantul // Poate sunt un tata prea batran / Prea obosit, satul de nesfarsire / De asta-mi pare acum un chin / Ca sa-i vorbesc fetitei de iubire ( Fetita ). Poeme care printr-o remarcabilă simplitate și condensare a expresiei, oferă o plajă întinsă de semnificații esențe și imagini posibile, de multe ori te duce cu gândul la isihasm (poate într-o lectură foarte, ridicol de subiectivă): Redau / vorbelor tale / chipul mincinos / al sangelui / intorcandu-se / la inimă / asemeni / fiului risipitor // Redau / chipului tău / suflul / cum se trece / o floare-ntr-o vară / și regretful / unei frunze / bătută de vânt / păstrezi o măsură / sau doar iluzia / sensurilor (Panta rhei ). Simplitatea imagini este senină, iar uneori cititorul are senzația că poate palpa cuvintele și semnificația lor: linistea turlei / adorând taina din noi / preoții in alb- peste lespezile orizontului noaptea se pierdea într-o lumină neluminoasă, impresiile se alter(n)au cu alte impresii până la miracole ... frumoase imagini ... 1 Poezia lui Vladimir e ca o taină rodnică, uneori îmbinarea versurilor e năucitoare:mimez / tăcerea / desculța / a nopții... alteori este prea explicit pe alocuri:captiv / in taina / iubirii / de sine, sau: nevoia de sens / poate - acestea parcă se cer acoperite de voal, sub aceeași etichetă ...el caută de multe ori ceva, mult peste posibilitățile unui om, dar asta nu înseamnă iluzie și pare posibil de atins de catre poetul din el: femeie / cu artere / eclectice / ca sufletul / captiv / în taina / iubirii / de sine // în hipodromul / visului / călărind / apusul / dorinței / mimez / tăcerea / desculța / a nopții... poetul are întotdeauna dreptate, explică pe alocuri ce a vrut să spună în poezia sa, iar în alte locuri el se ghidează dupa principiul: decât orisșce lumina/mult mai rodnica e taina/daca vrei visul sa-ti vina/peste nud intinde haina. 2 În declaratie de dragoste e afirmarea acelui adevăr al permanenței femininului și masculinului, a împlinirii femeii prin barbat și invers. Vladimir nu se folosește aici de "femeia-scara" pentru a atinge un scop, respectiv "cerul" ci de înțelegerea necesității nașterii din femeie pentru a te desăvârși și de asumare a femininului din tine ca modalitate de a te întelege pe deplin: Tu / ești copacul /din care îmi fac / scară / spre / cer. Autorul își fundamentează adevărurile pe trei concepte: iubirea ca dăruire totală (jertfa de sinepentru celălalt), credința în nemurire și omul ca ființă scindată între elanurile sufletului și limitele trupului, căutînd armonia: Femeie albă / ca și carnea peștelui / abia prins. / Subțire e firul / care mă leagă de tine. / Nemurirea acrobatului / și poate fărâma ta de viață / rămasă nedăruită (Sentiment). Descoperim versuri pline de suplețe, în care limbajul nostru nu trebuie să fie supus descifrărilor: Sunt fericit / ca iarba / plină de rouă gand, 3 sau 4 Lumini și umbre surprind diverse ipostaze picturale: Plete / înaripate / se joaca / pe nisipul rece / Luna iubeste / cu patima / maslinii / ce-i strajuiesc / rasarirea. / Picuri dulci de somn / plâng pe fruntea ta. / Te ating / si olimpul viselor / se naruieste / în bratele mele / neputincioase / Mai pot vedea / doar o umbra / din palida ta / prefigurare. Măslinii la lumina lunii au frunze argintii, iar olimpul ciselor se năruiește, rămâne doar umbra. De remarcat este și faptul că "picuri" și "prefigurare" stânjenesc puțin textul , dar luat în ansamblu cele două aduc și un miros poetic cu sine, pletele înaripate dă senzația de lumini și umbre. ( visul unei gripe rebele ) Registrul poemelor este divers și nu întâmplător autorul este considerat un clovn uriaș, pedalând pe o bicicletă din aia caraghioasă peste globul terestru, înmiresmând natura cu miros de cedru, iar poezia sa o haină din petice multicolore, din diverse materiale și de diferite marimi: Am plecat / să învăț / mugurii / să râdă. / Cu mâini nepricepute / am pedalat / pe coarda / absurdă / a hazardului / și / încingandu-mă cu o rază / m-am crezut pentru o clipă / Dumnezeu / și-am plans / Un vierme alb / împroașcă cerul / cu miros / de cedru (schita ). O altă pată de culoare folosită pe un alt material este si poemul ???: să nu uiți / că toate / bălțile de vrăjit / sunt concesionate / pe 99 de ani / broaștelor / ce ne susțin pământul / iar primăria / a șters / toate pentagramele / din piață / pe motiv / că sunt răsturnate. Într-un micro poem , poate prea scurt pentru mesajul său descoperim adevărul gol-goluț, pur ca un prunc, ne taie respirația cu țipătul lui și luați prin surprindere îi acordam o zi de nuditate. Maine, ne vom reveni, fără îndoială și îl vom acoperi, cum s-a acoperit întâiul om cu frunze de smochin. Pruncutul nou venit, îl vom recunoaște ca adevăr si ocroti, abia maine. Azi nu îl știm cunoaște și iubi… 5 Desigur că mai există câte un poem care nu spune nimic la nivel de edee, iar ca poezie tinde către zero costel dar cum nu totul e la întâmplare: Totul s-a stins! / Doua cuvinte. / Doua ravase. / Feminin si masculin. / Toate femeile au doua picioare / cateodata frumoase. / Tu ma auzi? / Vorbesc si scriu ca sa nu mor. Apare apoi intunericul de dupa fericirea aparenta și : Incerc sa pipai lumina / dar ea se-ofileste treptat / M-arunc inainte / si cad in abis / Lacrimi imi curg / tenebre ma cheama / si / totul / e / noapte. Se strecoară ușor în consideratii că: Uneori te-as vrea / fara gene / si fara pleoape / Doi ochi spre nicaieri / deschisi / doua porti / O inima / Dor nenascut; dar neputinta prea tanara / iubirea noastra / in nesfarsire / ne-a tradat . Unele poeme în scurtimea lor par neterminate: Râdeai / trup / mirosind / a violet // inventai / infernale / mașini / de călcat / îngeri- Povestea neterminată pare plăcută așa în forma brută reliefând natura sălbatică, convulsivă, adesea futila a femeii...ca până la urmă ar fi vorba mai mult de Lilith decat de Eva e alt capitol. Cu raportare la dezvoltarea ideii...cat farmec au lucrurile neterminate și ce frumos e să nu știi cum se termină povestea! Imaginile sunt construite cu grijă, semnificativă este sintagma:masini de calcat ingeri, iar poezia plină de cuvinte generoase dar puține la număr, întregeste un sentiment violent de "violet" care pare senzual și fatalist în același timp. Masina "de calcat" îngeri se vrea zdrobitoare chiar și, sau tocmai cu atât mai mult, în patul lui Procust. O ironică zbatere fâlfâie "infernal" în aceste versuri scurte dar foarte penetrante. Poezia nu-și merită titlul. E un titlu tranșant, comercial și ieftin, mult prea explicit ( cel puțin aparent). Poemul e reușit precum o oxigenare cu aer curat. Vladimir reușește să prindă în litere durerea. Deja apare o siguranță în scrierile sale: Frumoaso, / poate că te întrebi ce mai fac, / cum o mai duc... / Cărările mele se întâlnesc / uneori cu absența ta / în sabatul frunzelor de arțar / Ființe de aer / îmi dăruiesc un pocal / veni-va vremea ca să-l beau. prezenta absentei Încearcă esențializări benefice așa ca o săgeată subțire care zboară departe spre sufletul cititorului: 5. Ca în orice acte de creatie construiește : Ca un copil / prea tânar / si far’ de istorie / e trupul tau / plutind peste ape. / Ma invârt în cerc / torcînd din inimi / un suflet / pentru tine / nenascuto... Ca o reverie: Un înger / în lac / de luna / si de stele / fără lebede / șoptește ploii / cum să-nvie morții. / Știu! Știu că eu / am să rămân / în tine / fără de tine / tu-nespus / și fără cuvinte / îmbrățișat, se transpune într-o fantezie de iarna unde: Sanii albe / ca niste lebede / imita in zapada / curgerea parului tau / prin degete / de arcas, apoi ca într-o stare: Spirit al pământului / fiu al nepăsării / Reîntoarcere a cărnii / chemare ție! // Spirit al dansului / demon al nopții / Strigăt al orbirii / chemare ție! // Spirit al focului / element al purului / Drum fără întoarcere / chemare ție! într-un dans, unde: O sa ploua / la nunta / fiintei mele / cu timpul./ Plange-ma / Doamne / in moarte. Mini – poemele autorului sunt regăsiri de suflet prin fărâme de cer sparte de dor, iar orânduirea de cuvinte în imagini te duc spre alte și alte trăiri : Te-am căutat acolo / unde cuvinte stranii / se rostesc liturgic // Te-am găsit candva / aruncată pe un mal, / zbătându-te // Am ridicat vălul neiubirii / și-am dat nume / pletelor tale 6 și 7. Alteori pot fi considerat ca miniaturi filigranate… 8 Uneori textele lui Vladimir sunt "cercuri de foc in jurul destinului": privesc / semnăturile / demonilor / prin ochii tăi / sortiți / sacrificiului // e ca atunci / când imi vorbeai / despre / cum să comanzi / sufletelor / flămânde / de haos // din prima zi / te-am oferit / nopții / copilă / născută / călare / pe vânt. Aerul de legenda care învăluie nu ne oferă posibilitatea dezlegării simbolurilor. 9 Se pare că autorul face parte din specia "noptatecilor" veritabili, iar poemul e scris în maniera ritualică ce o cere acel fel de stil... În forma poemelor sale Vladimir a încrustat uneori fericit alteori cu forcepsul, concepte ca: "semnaturile demonilor"... folosite în magia rituală pentru a invoca anumite entitati de astfel de elemente, acestea ajutând la concentrarea actului magic și orientarea acestuia spre zona spirituală pe care o vizezi. Desigur că scopul e acela de a domina asemenea forțe și a evita pe cât posibil ca energiile în cauză să te controleze. Citirea / cântarea psalmilor răzbunării sunt parte din anumite ritualuri ce au ca finalitate coagularea unor forțe menite a ajuta în obținerea victoriei într-o confruntare cu inamici mai puternici. Amestecul cenușii sfinte cu razele de luna și alte asemenea elemente are ca efect obținerea unui "produs" utilizat pentru consacrarea patului nupțial. Cercurile de foc au rol de protecție a magului și reprezintă acele mandala, străjuite de lumânări aprinse corespondente celor 4 direcții cardinale și celor 12 semne zodiacale, care adăugate fumigațiilor orei și culorilor deschid porți. O chema Carmen - de aici cantecul magic- iar cu siguranță că știți rostul sabiei în angrenajul ocult. Leul roșu e un simbol alchimic, de fapt o metaforă pentru a ascunde unul dintre elementele Marii Opere de ochii nefericiți ai profanilor și nu vreau sa il comentez aici. Diferența între "încorporare" și "posedare" este ca în primul caz inițiatul se foloseste de puterea spiritelor elementale fără a se lăsa pradă puterii acestora, lucru care nu se întamplă în a doua variantă, specifică tehnicilor spiritiste. Malakh și aggelos reprezintă același lucru...adică mesageri ai Divinului... îngeri, numai că aparțin unor tradiții diferite...iudaică si greco-latine. Finalul se referă la ouroboros, cunoscut mai ales ca sarpele ce iși mănâcă coada, simbol al începutului și sfârșitului cuprinse în același sâmbure, infinitul și re-crearea permanentă a naturii..."fara minte" are darul de a exprima atitudinea pasivă pe care trebuie să o ai atunci când te afli în orizontul tainei...să taci mai mult decat să vorbești...să simți mai mult decat să cedezi tentației rațiunii. Cu aceste explicații date de autor poemul devine descifrabil și doar cei inițiați pot purcede la drum. Tema timpului și spațiului rămâne inepuizabilă pentru toți autorii de poezie, pentru Vladimir cele două pot fi consumate chiar la micul dejun: De dimineata / ai uns / dunele / desertului / cu roua / palmelor / impreunate // Draga mea / sa ne mancam / timpul si spatial / iluziile / celor / in trup 10. Poemele pot fi auzite ca un dangăt de clopot între două mișcări de aripi : inima ta - amor heroes / adamice blesteme mă dureau / descensus ad inferos / pe cruce ridicat – Dedal. 11 Facem slalom prim poezia lui Vladimir și descoperim că femeile își uită feminitatea în feminism iar romantismul subliniat de unii comentatori e un fel de mare oftica sublimată în poezie... îl enervează feminismul... îl enervează limitele lui... îl enerveaza ca unele femei nu își dau seama că egalitatea mult-dorită cu bărbații nu are alt rol decât să le împărtășească golul și durerea masculinului... și femeile nu au un aparat pentru a supraviețui unui astfel de fenomen... merge mai departe… îi repugnă prostia femeilor ce se vor bărbați și care își uită feminitatea doar de dragul orgoliului...(sper doar sa fiu bine inteles si sa nu fiu judecat prin prisma unor prejudecati – spune autorul) cu toate acestea poemul Femeia-sudor este apreciat în mod deosebit chiar de o admiratoare a frumosului considerând poemul o oda închinată femeii independente, femeii moderne, acelei femei căreia androginismul îi scoate la iveală feminitatea, puterea și sensibilitatea în același timp. Poemul e romantic, ce prin intertextualitatea(?!!-sau inter-auctorialitatea lui) devine unul accesibil și plăcut contemporaneității: Am denunțat / privirile / pline / de haos / ale / femeii-sudor // I-am citit / pe genunchii / juliți / poezii / de unu. Aerul jucăus al versurilor relevă erosul, iar paternitatea lunii relevă thanatosul, în concluzie o tema veche de când lumea exprimată inedit! Poezia este privită de autor ca un întreg și este conștient de limitele sale. Unele versuri din păcate pe cât sunt de personale și impregnate de stări foarte actuale pe atât le simte ca părăsindu-l și le privește din afara de parca nu ar fi ale lui. Osanda de care vorbește în Telurică osândă e generată de clipele acelea privilegiate de luciditate non-logică, atunci când realizezi, chiar și pentru o clipă, cine ești cu adevarat: prea multa inimă / se rostește / acum în van // de-atâta / cer ascuns / sub lacrimi. Vladimir este contestat de unii comentatori prin faptul că ar fi un tip învechit, îmbrăcând versurile în haine cu revere lungi sau rochii dantelate. Autorul însă vine cu explicații nu se lasă (de aici - iute ca săgeata) dă chiar exemple de versuri unde se regăsesc formulări de tipul "pictam pe sânii tăi șenile" mai apropiate de "actualitatea iubirii" dar pe care le consideră doar accidente stilistice pe care le acceptă doar în virtutea faptului că îl reprezintă la un anumit moment dat. Tinde mai mult spre redarea expresiei poetice la un nivel secund, ocultat cumva, care să favorizeze din partea celui care citeste un efort empatic, o deschidere sincera spre persoana lui. Autorul reușește în unele poeme să mistuie cititorul. Poemul lilith e ceva teribil de pasional. Îți vin în amintire iubiri de o vara, nebunii prin nisip, incertitudini ("il mai vad? ma mai suna?") și dureri de despărțire precoce. Pe de altă parte acest poem e considerat direct și paradoxal - în același timp are și un plan subtil și adanc. Lasă loc de imaginat, dă libertate enormă cititorului, iar lucrurile nu sunt spuse violent de direct. Vladimir reușește esențializarea discursului, de altfel bine simetrizat, care te duce cu gândul la efmeritatea carnalului, la eros, și el nimic mai mult decat o "goana dupa vant". Unduire din primul vers ne întinde o capcană- existența ispitei, de voința din care s-au nascut toate, iar mistuire, ultimul vers sugereaza entropia, finalitatea dramatică a iluzoriei vitalități. Poemele de genul acesta plac unor cititori până peste poate! Reușește în texte foarte surte să dozeze într-un echilibru constant concentrația simbolismului. Comparația, de fapt paralela care ar putea fi și o antiteză ( dintre final si inceput ) dau o alternanță lirică liniarității versurilor din mijloc. Poemele sunt pline de simbolistică spunea cineva: Simbolistică cât cuprinde de foarte multe ori subtitlu devine ajutător.. ghicitoare în toată regula! Poemului lilith șarpe -> ispită -> trădare; metafora tentației primordiale incredibil exprimată într-un cuvânt; "vis de vară" -> pasiune -> iubire -> cunoaștere - poate exprima păcatul primordial. Ne trimite la "arșița", dorință, atașament, condiționare, cenzură. Urmează întrebarea cheie "alăută or vioară?"... interpretări multiple. bine rau. adevărataparent, realitate iluzie, kitch capodoperă, este îndoiala eternă. Menirea de a se îndoi, de a căuta adevărul. zbuciumul creației (artistice). "mistuire" poate fi împlinirea de după realizarea actului de creație, iluminarea ca urmare a transcederii, întoarcerea la origine, "la sânul celui vechi de zile", contopirea cu divinitatea. Poetul mărturisește că în locul destinat poeziilor așează o masa a regasirii de suflet, cu lumânări aprinse doar pentru a adânci taina șederii și cu porți deschise spre abisul în care ne trecem ființa în fiece clipa. Despre poezia de fața... chiar autorul s-a întrebat pentru o clipă cum ar arăta Lilith - arhetipul femeii fatale, seducția materiei, ceea ce a răsturnat pentru prima dată pentagrama și a adus în lume dualitatea în postura de a trona asupra unității spiritului. Cum și-ar trăi visul de a deveni Eva? Câtă durere poartă în pântecele ce naște fără a iubi doar printr-o risipa a vointei gresit directionate? Cum ar fi ca în visul ei de dinaintea timpului să simtă efemerul florii de cires, ca atunci când veninul din acul deznădejdii să-și traga seva înapoi în vintrele iadului să adoarmă în bațele iubitului cosmic...? Nu poate spune decat că acest gând devenit apoi trăire și rezonând cu clipa subiectiva de neîmplinire i-a trecut prin sânge atâta fiere încât a scris versurile în cauză. Până la urmă taina alăutei și a viorii relevă de fapt iluzia alegerii în afara iubirii... ambele iși trăiesc căntarea doar prin atingere. Unele poeme au sonoritatea unui ceas deșteptător sau de clopoței argintii profețind înaintarea, pentru cititor. E doza de optimism de care are nevoie: scrumul / sângelui / tău alb / poleieste / nemușcate / fructe // Femeie-claviculă / e vremea ca // heruvimii / îndurării / în cartea / de argint / a lunii / să deschidă / tăriile. (Murmur rex magnus) Cititorul dă târcoale pentru a căuta o cheie să deschidă "tăriile" pentru a înțelege semnificația iar fructul poleit în "scrumul sangelui tau alb"...rămâne nemușcat…construcții simple: "am să rămân / în mine / fără de noi"… care sunt ca adierea unui suspin, iar orice apus ascunde și un rasarit: Știu... / am să rămân / în mine / fără de noi / tu-nespus / și de cuvinte / îmbratișat. Autorul are un pix cu bilă pentru așternut cuvinte închipuite: o ancestrala teamă / ne călăuzeste taina / pe urmele șerpilor / poate imi voi cumpăra / un pix cu bilă ca Firică. 12 Cititorul se întreabă daca simpla descriere ajută la ceva...sau …dar constată că oricum e de bine în măsura în care comunică...textul acesta iese puțin din tonul cu care ne-a obișnuit pe noi cititori. Demonicul se transformă într-un realism dur și bolovănos, poem care în același timp atacă și sensibilizează iar forma este excelenta. Noțiunea de geniul chinuit se pare că e prezentă și la Vladimir ca la multi alți autori... suntem în fața unui film bun, sau într-un joc pe calculator... cel mai "real", cel mai captivant... ne acapareaza jocul și uităm ce suntem, uităm de unde, uitam de ce: plăcerea e confort / ne mâncăm și ne dispretuim / în hedone sau singurătate. Ignoranța nu aduce fericirea Firică, doar o simuleaza pentru "o clipa blestemata de suflet" care-ți lasă un gust amar mai tărziu, pentru că ea însăși a fost prea dulce și totul e amar în comparație cu ea. Căutăm la nesfârșit placerea sa o ciupim din eternitate… chiar dacă "ne măncăm" între noi pentru asta. Așa am fost învățați, așa trăim, așa ne învățăm copiii..."apusuri de suflet" dacă avem noroc… dacă nu - "ne naștem morți". Jocul ne-a prins și nu mai ieșim... și totuși: o ancestrală teamă / ne călăuzește taina / pe urmele șerpilor. Teama ne poate scufunda sau ridica… căutând înțelepciunea în noi înșine. Ea ne poate constrânge să evoluăm sau la fel de bine ne putem lăsa pradă constrângerilor și condiționărilor Jocului. Forma... merge. Curge. Foarte bine manuite verbele... prezent... multe pronume reflexive... un gerunziu și o formă negativă pierdute printre ele! Viitorul din final ridică un semn amuzant și ironic de întrebare asupra "ne" - ului din care autorul se exclude: Asa sunteti voi si Firica... hai sa par si eu asa... poate acceptati ce va spun. Daca nu, o sa rad iar "de unul singur…" ca un geniu neînteles: "în cuiburi de cuci lumea asta mă atrage" Liniștea interioară este esprimată cu mult tact: mă rog / în templul tău / tăcuto // presar nisip / pe ochi cuminți / de preot // străina / între clipe ingânată / te-am aflat / stinsă / în jăraticul / inimii. Aceste trei sintagme sunt ca un reflex al liniștii din noi. Acolo jarul patimilor se stinge, iar cenușa îndeamnă la calmul trăirilor subiective. Pe acestă linie, poemul e suficient sieși și cu obiectivele atinse. 13. Este natural prin armonia proporțiilor și a sugestiilor de contemplație, poate un pic cam fragila strofa a doua (fragilitatea strofei cu pricina e premeditata... e vorba de antagonismul între pulsiune și rațiune... e acel joc pe lama cuțitului – completarea autorului), dar în rest bine; de remarcat: "străina//între clipe ingânată". Așa cum remarcă autorul uneori cuvintele sunt neputincioase în fața trăirii... daca putem spune ce trăim în cuvinte înseamnă că nu am trăit deloc... mai în glumă mai în serios aceste ferestre spre sufletul autorului sunt doar creionari în alb și negru. Descoperi aici templul din tine- calm și liniștit ca o zi de vară cu un om care știe să prețuiască tăcerea și așteptarea și cu o femeie destul de străină pentru a trezi patimi și destul de cunoscută pentru a nu fi uitată cu una - cu două. De multe ori rămânem fără răspuns în fața poemelor lui Vladimir: femeie // mă vrea / adâncul / unui dumnezeu / pe moarte // că nu mai putem de foame. E ca o curgere dinspre final spre cauză și s-a vrut o perspectiva tragica... dar cat de greu putem surprinde o astfel de atmosfera mai ales ca tragicul nu există în sine ci doar prin raportare la ființa umană, care are latura ei comică... Este imposibil de comunicat autodevorarea prin "aspirație". O astfel de "stare" se poate doar "trăi".Prin urmare acesta e un act curajos și probabil reușit. Gândul cititorului descoperă frumusețea imperfecțiunii, la anotimpul generozității și al blandeții, la viața trăită, nu doar imaginat: îți voi dărui / un nume / viu / în anotimpul / mieilor // o floare / perfectă / e un lucru rar. 14 Un vers simplu, luminat din interior... fiecare cuvânt este prețios Lumea autorului e o lumea a a cuvintelor închipuite. Inițiere prin poezie a diverse practici…initierea samanica cu secvențe dă impresia cititorului de a se considera spectator... e doar pentru cei inițiați, pentru unii e împărtășire, amestec de esențe doar aparent diferite. Cei ce se vroiau șamani trebuiau să facă dovada voinței care ii conduce... frecau doua pietre până primeau o viziune. Cat despre porți... toate sunt deschise dar nu le vedem noi. Prin opinia cititorului se reușește punerea în valoare sau nu a textului respectiv. 15 Dincolo de înțelesurile ascunse ale poeziei: Dezvrăjirea cheilor rămâne deosebită, din punct de vedere literar, imaginea versurilor: arunc în sânge / oglinzi lepădate / de șerpi / în singurătatea / trecerii. Pentru a pătrunde dicolo de porți trebuie să incerci o cheie sa vezi dacă se potrivește. Prima strofă te introduce direct în esența poemului...oasele care se sprijină de trunchi, … normal că nu este vorba despre asta, nici nu are logică, dar e plăcut să te joci cu ideile, iar imaginea poeziei poate fi asociată cu un copac. A doua strofa este deosebită, așa cum a fost remarcată și puțin mai sus, în plus că deja te afli transpus undeva prin tine numărându-ți (ne)șerpii. Cheia se află în ultima strofă, acolo se dezleagă misterul; totul nu-i decât un vis, pe care îl mai și veghem, deci suntem proprii stăpâni; destinul nostru fiind alegerea drumului potrivit în găsirea "sufletului pierdut", adică acea părticică din noi care a uitat că viața este atât de frumoasă și de simplă, noi oamenii ne-o complicam. Pentru ca totul să fie clar autorul vine cu precizări: de fapt în acest poem nu e vorba de tristete ci de conștientizarea responsabilității de veghetor al porților, rol ce ii este conferit samanului. Efortul cititorului de intelegere a semnificațiilor adaugă poeziei sale înțelesuri suplimentare care deși nu sunt toate concordante cu ceea ce a vrut să descrie exprimă o experiență empatică care dovedește o înțelegere care nu se află la îndemâna oricui. Da, Vladimir se joaca cu cheile. O căutare infrigurata a "cheilor" și în poemul: Golem In acest poem transpare un eu-kamikaze, oarecum cataleptic, folosindu-se viclean de eros pentru atingerea aceluiași scop urmărit cu obstinența: citirea Hieroglifei. Interesant este că pe sfârșit, demonul, cel-în-plin-zbor vertical (în adanc), devine om, iar asta prin regret...Există o aură de seninătate, în ciuda zbaterilor profunde, există un zbor divin în ceea ce compune în ultima vreme. Fiecare strofă pare a fi o treaptă în cunoașterea de sine prin iubire. Poemul parca ar vrea să spună că nu ne suntem suficienți, că propriul nostru adevăr se rostește doar prin celalalt, că trebuie deci, să îl căutăm și, după ce l-am găsit, să dăm la o parte însuși valul de dor, cel care ne împiedică să-i contemplăm adevaratul chip. Trebuie remarcată o deosebită expresivitate și plăcută melodie a versului și incursiunea în sub-straturi mistice, menite să atingă, în profunzime: îngerii păuni / nimeni nu știe de unde vin / ce limbă vorbesc / sunt la fel de numeroși ca noi / ne înconjoara aerul / ca odinioară filius diaboli / rătăcit pe drumul / spre al-Sirat. 16 Materialul acestui poem poate fi folosit pentru mai multe poeme. Le prezintă însă ca fragmente de călătorie, ceea ce te îndeamnă să cauți freamatul fiecaruia dar și a întregului, pentru că exista cu siguranță unul comun. Poate e unul al căutării în fața unor vechi manuscrise, îngălbenite și pline de praf, descifrand o limbă a tânguirilor interioare. Un alt text încifrat care definește stilul Vladimir Albu. Din poem, de reținut prima strofă în care discursul este bine realizat și versurile: mirosul de timp înflorit / prea devreme. Poemele lui Vladimir uneori trebuiesc citite cu sufletul fiindcă doar sufletul înțelege ce spune dincolo de cuvinte: Ca un copil / de măr rotit / e trupul tău / azvârlit / în timp / de clopot / strigat / muezinului / cu gene false 17 Chinul existențial este redat încă odata prin contrarii "fulger orb" și anomalii "prea devreme". Condiția geniului este atât de evident încat ne întrebăm ce ascunde (cunoscandu-l pe "Azrail"). 18 Construcția pe storfe este : persoana 1 : EU ("alerg");persoana a 2-a : TU ("te"); generalul redat prin reflexivul "se" completat de a treia persoană la singular ("maiastra") și pluralul "pasari" nearticulat. Construcția se închide circular fîcând legătura cu prima strofă prin referirea la persona 1 "ma". Daca prima strofă cânta o stare, a doua este o acțiune "te-ai ratacit" și "te redau". Geniul pustiit prins de a pasiunii flacară pentru un moment de slăbiciune se autosesizează și acționează nu fără să sufere ca urmare a reacției sale. Corect surprins muritoarea "copila" este împinsa în bratele unui "calin" neexprimat aici dar sugerat prin lumea fericită pentru o clipă a ignoranței dar și a placerii " vietii fără ideal fereastră pilită de nebuni fericiti". Totuși Vladimir nu se abține și mai bagă o strâmbă paradoxală în stilul simbolistic caracteristic, strâmba menită să ne încețoșeze lentilele ochelarilor: dupa" de nebuni fericiti" adaugă paradoxal o alăturare care ne face să ne gândim cumva și la Icar: "călători spre soare". Mergând mai departe pe firul lucrurilor ne putem aduce aminte că sărmanul nefericit in cautarea unei plăceri "intelectuale" sau în dorința absurdă de a cunoaste - care nu rămâne decât o dorință, chiar dacă este considerată una nobila și se presupune ca înălțătoare - și-a pârlit minunatele-i aripi. Deducem de-aici că stimabilul geniu este supus acelorași greșeli și tentații ca și un muritor de rând, doar că nivelul încercării este pe măsura capacităților sale. Dar să revenim căci mai avem de bâjbâit prin "cuiburi-calauza" ... iar animale de-alea cu care ne face păru' creț... aaaa... să mă gandesc, DA! "psihopomp" din ăla care conduce sufletul să nu se rătăcească săracu' pe meleagu de dincolo de cauzalitate. E clar ca sunt negre și cică simbolizează întelepciunea sau în altă interpretare apar acolo unde aceasta lipsește... natura compensează "maiastra cu aripi ciunte"... apoi că îi vine rândul să dea colțu' și-și amintește ce este și vede ce pare căci spirala din glas se sparge în ciocanel de OM cu popas pe scariță… Metrica e impecabila tot timpul la el. Te și miri cum ii iese... Cred ca o numără pe litere. Uneori simbolurile sunt o cale de ieșire din banalul exprimării, ele se vor atunci o ispită, o incitare la căutare, spre un interior deschis, expus în spatele barierei logice. Vladimir mânuiește un simbol mai puțin digerabil, cel al alchimiei și stărilor de conștiință modificată. O astfel de descifrare rămâne un gest de libertate și până la urmă un prag pentru cei mai mulți care pariaza pe cuvinte: mi s-a descheiat / un nasture la prohab / negru artefact / gânditor obscur / împins de credința / în geniul creator / al zeului / ce nu stie carte… 19 Drumul inițierii este deschis ca in poemul: Canicula unde imaginea se conturează pe versurile următoare: cocori apocaliptici / se miră în cerc / deplasându-se spre roșu / ca sângele către inimă. Poezia are un amestec de imagini reușite cu balast intenționat. Per total e un echilibru interesant, dacă nu ar rămâne un oarecare gust amar cum că era mai bine dacă imaginile erau mai unitare. Trec de la darul fruct la barca apoi la apus la tramvaie la serpi la cocori si apoi ajung înapoi acasa. Melanjul lui este realizat pe o linie fină, astfel ca nu stii dacă ce vezi e realitate, sau de vină este canicula.. Asadar efectul acesta cred ca i-a reusit. Autorul nu se crede decât un interpret și nimic mai mult, deci răspunsurile sale în poezie sunt doar un act hermeneutic și nimic mai mult: în cădere / cu aripile / strânse / la piept / îngerul-cocor / invocă / timpul / la răspântia / fulgerelor / cu picioare ( Amurg ). Ultimele 2 versuri par destul de interesante. Daca, " ingerul-cocor " capata " picioarele de apa " imediat după cădere, atunci înseamnă că această apă are conotații negative, sau mă rog, de întărire a diabolicului. Ar mai putea exista o interpretare, la care m-am gândit și conform careia, îngerul, care cade în timp (dupa o inspirata sintagma cioraniana) se purifica prin teluric. El reușeste asta numai cu ajutorul picioarelor de apă - de data asta în sensul ei purificator (nu știu de ce mi-au venit în minte ritualurile evreilor cu privire la Maim - termenul general pentru apă, în care, acest cuvânt, scandat de către sute de oameni la unison pare a fi un tropot de ploaie) Cele mai puternice instrumente pentru o poezie sunt simbolurile personale (destul de evidente)la Vladimir. Poezia lui are putere, are o anumită supremație (cu sau fara cuvinte dure). Arta înseamna trăire, iar cuvintele o dovadă de defulare - e ceea ce poezia trebuie să fie pentru artist. La mulți ani! În loc de încheiere : Subiectivitatea mea este indiscutabila, sunt om, nu robot de bucatarie! …Asta nu ma va face sa incetez aceste studii de caz si...a ma limita sa fiu pur subiectiv fara argument…Sunt la fel de subiectiv ca si Maria Prochipiuc, doar ca eu spun: asta nu mi-a placut iar stimata mea colega spune asta mi-a placut. Unul vede jumatatea plina, altul vede jumatatea goala…. Nu va mai grabiti sa ma acuzati ca nu am citit toate poemele, mai bine convingeti-ma ca in cutare poem de care nu am pomenit cutare autor nu este asa cum l-am descris eu; de pilda, iata, in aceste poeme avem de a face cu o femeie descrisa altfel decat echilibrista, suav si clasic. Iata un poem religios cu problematica filozofica... Comentarii Sper ca Dl. Bogdan Geana să nu se supere că i-am furat frănturi din comentariu dar mi-a plăcut enorm: Unul vede jumatatea plina, altul vede jumatatea goala… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate